Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie, societate COZMA LORENA PROF. INVAT. PRESCOLAR G. P. P. NR. 13 SATU MARE

Categorie: Proiecte educative 2015 - 2016
Creat: Miercuri, 30 Mai 2018 00:44
Scris de Super User
Accesări: 113

Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educaţionali.

 

Parteneriatul  grădiniţă – familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni.

 

Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia la rândul lor vor să crească mici genii. Relația dintre familie – grădiniță – şcoală – societate ar trebui să fie una strânsă, de interdependență, neputându-şi pune una fără cealaltă amprenta asupra vieții copilului.

 

Încă  din  familie  copilul  îşi  dezvoltă  anumite  deprinderi  de  bază,  cum  ar fi deprinderi igienice, de alimentație, comportament. Tot în sânul familiei copilul îsi exersează vorbirea, află ce este bine şi ce este rău în viață, și sunt îndrumați permanent, prin puterea exemplului personal.  

 

Mai  târziu,  deprinderile  şi comportamentele dobandite în familie continuă să se perfecționeze la grădiniță, unde, cu ajutorul educatoarei, copilul îşi  dezvoltă  priceperile,  aptitudinile,  deprinderile  si  comportamentul  in  vederea  integrării  școlare ulterioare.

 

Toți  acești patru factori pot fi definiți separat,  însă  adevărul  este că  ei  se întrepătrund  în  mod continuu. Familia îl ajută pe copil să descopere lumea atât înainte de intrarea în grădiniță, cât și în timpul grădiniței darși  după  intrarea  în  școală  .Grădinița  așează “cărămizile”  cunoștințelor  peste  temelia  deja  zidită  de  părinți.

 

Grădinița  împreună  cu  părinții  ajută  copilul    cunoască comunitatea  și  societatea  în  care  trăiește  iar  mai departe acești trei factori pregătesc copilul pentru școală. Prin stransa colaborare a tuturor celor patru stalpi mentionati , copiii câștigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanți  se  crează  relații  pozitive  și  fiecare  își  va  dezvolta  sentimentul  coeziunii  sociale.

 

Această  stransă  colaborare  între familie- grădiniță- societate –școală duce  la  unificarea  sistemului de valori care poate avea un efect  benefic  asupra  personalității  copilului.

работа в одессе