Importanța relației dintre grădiniță-şcoală-familie-societate pentru educaţia religioasă a copilului Prof. Omota Maria Graţiela Colegiul Economic” Nicolae Titulescu” Baia Mare

    „ Educaţia este înaintarea din întuneric către lumină” spunea Allan Bloom accentuând astfel  necesitatea şi importanţa educaţiei pentru luminarea minţii copilului.

Religia este lumină pentru înţelegerea universului şi a vieţii  şi cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu încă de la vârste fragede îl ajută pe copil să îşi formeze un caracter moral religios, să înveţe să îşi exprime sentimentul de dragoste faţă de Dumnezeu şi cei din jur.

 Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare comoară  pe care familia, Biserica , şcoala şi societatea  o poate transmite copiilor.

Sfântul Isaac Sirul spunea: „ Casa credinţei este mintea de copil şi inima curată.”, iar regele David sublinia importanţa cunoaşterii şi ascultării cuvântului lui Dumnezeu prin cuvintele:Prin ce îşi  va îndrepta tânărul calea sa ? Prin păzirea cuvintelor Tale.” (Ps.118, 9)

Valorile şi sentimentul religios se învaţă sau se însuşesc de timpuriu, când copilul cu inima curată îl primeşte în viaţa lui pe Hristos în Taina Împărtăşaniei, când împreună cu părinţii merge duminica la biserică şi este învăţat că Biserica este casa Domnului.Valorile eterne, binele, dreptatea şi adevărul sunt transmise prin aceşti piloni importanţi ai educaţiei Familia, Şcoala, Biserica.     Personalitatea copilului este puternic influenţată în perioada copilăriei şi adolescenţei şi oferirea unor modele autentice le oferă posibilitatea elevilorsă cultive bunătatea , iubirea de Dumnezeu şi de semeni, corectitudinea, curajul de a lupta pentru credinţă şi adevăr.

Şi ce alt model poţi să prezinţi copilului decât modelul desăvârşit a Mântuitorului Iisus Hristos şi modelul sfinţilor care au urmat Lui?

„Nu exista nici o artă mai înaltă decât arta educaţiei copiilor noştri. Pictorul sau sculptorul face numai o figura fără viaţă, pe când un educator înţelept modelează un chip viu, de care Se bucură Dumnezeu şi oamenii, uitându-se la el.” (Sf. Ioan Gura de Aur)

Ceea ce structurează concepţia despre lume şi viaţă a societăţii moderne este banul şi puterea , nu adevăratele valori. Omul modern, dorind bogăţie şi putere, se risipeşte în muncă pentru a le obţine şi unii părinţi pleacă în alte ţări pentru a asigura cele materiale copiilor, fără să îşi dea seama ca lipsa prezenţei lor nu poate fi suplinită cu nimic. Şcoala încearcă să suplinească lipsa familiei din educaţia copiilor, dar de multe ori cu toate eforturile făcute, lipsa de supraveghere şi de implicare a părinţilor în familie se face resimţită în modul de comportament al copiilor, în lipsa acestora de la Sfânta Liturghie,

în alegerea unor prietenii nepotrivite, iar în rândul tinerilor se constată uneori ceva şi mai grav , confundarea libertăţii cu libertinajul. Tinerii căutând distracţii şi plăceri trecătoare se îndepărtează de familie, de adevăratele valori , de drumul cel bun care duce la mântuire.

            Tânărul de azi îşi instituie propriul sistem de valori, nu mai ascultă decât de propriul lui glas.

Valorile creştine precum dreptatea , adevărul, dragostea, credinţa , libertatea, pacea nu mai constituie pentru unii preocupări esenţiale şi sunt înlocuite cu falsele valori, banii , luxul, puterea, etc.

Într-o societate  dominată de lupta pentru putere şi bogăţie, în care egoismul şi indifernţa pot fi întâlnite adeseori, copilul descoperă prin educaţia religioasă o altă viaţă, o viaţă în care domneşte iubirea, o viaţă în care Dumnezeu ni se descoperă ca un Părinte ceresc, învaţă despre dragostea jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos, despre importanţa participării la slujbele Bisericii, despre importanţa sfintelor Taine şi în special a Tainei Împărtăşaniei.

„Lasă -i fiului tau nu bogăţie, ci o bună amintire despre tine! Nu aurul, ci un nume cinstit! Nu argintul, ci ştiinţa duhovniceasca! Nu o casa luxoasă, ci iscusinţa de a rabda! Nu prieteni vestiţi, ci prieteni buni!” (Pr. I. Tolmacev)

Valorile oferite de educaţia religioasă sunt valori perene iar predarea religiei în şcoală încă de la vârstele mici are valenţe educaţionale profunde prin rolul ei formativ. Ora de religie contribuie la luminarea minţilor elevilor iar colaborarea cu familia este foarte importantă pentru susţinerea şi menţinerea orei de religie în trunchiul comun, deoarece orice părinte responsabil trebuie să fie preocupat şi de viaţa spirituală a copilului , nu numai de dobândirea unor informaţii care să îi ajute pe copii în lumea aceasta.

Promovarea educaţiei religioase , colaborarea cu dascălii încă din grădiniţă, iar apoi în şcoală , îi ajută pe părinţi să înţeleagă mai bine caracteristicile individuale şi de vârstă ale copiilor , pentru a le oferi sprijin şi a-i ajuta să  contureze caracterele moral religioase ale copiilor, pentru ca aceştia să nu se rătăcească de la calea cea dreaptă care duce la mântuire. Copiii trebuie să se deprindă să frecventeze biserica în fiecare duminică şi sărbătoare religioasă.

Înţelegând  necesitatea colaborării  dintre Familie, Biserică şi Şcoală, copii pot fi implicaţi în activităţi filantropice şi de voluntariat în cadrul oferit de parteneriate dintre parohie şi şcoală, în desfăşurarea de activităţi educaţionale artistice social-culturale şi social-filantropice cu prilejul marilor sărbători creştine, în tabere şcolare creştine, în reuniuni ale tinerilor ortodocşi, în organizaţii tinereşti creştine. În postul Crăciunului e bine ca să fie învăţaţi colinde şi să meargă împreună cu alţi copii să vestească Naşterea Domnului. Tradiţiile creştine trebuie promovate în familie, şcoală, biserică şi societate.

De asemenea un sprijin deosebit pentru orice familie creştină îl poate avea preotul duhovnic.

Un preot duhovnic cunoaşte bine familia, greutăţile cu care se confruntă, el poate sprijini şi educaţia religioasă a copiilor din familie.

Familia, Şcoala , Biserica şi societatea  au o mare responsabilitate în educarea copiilor şi a tinerilor şi ele trebuie să conlucreze pentru a avea o generaţie frumoasă de tineri care să ducă mai departe valorile şi credinţele strămoşeşti.Familiei creştine îi revine misiunea de a sădi în sufletul copilului sentimentele de dragoste şi respect, şcolii şi Bisericii îi revine misiunea de a promova adevăratele valori în continuare, iar societăţii contemporane îi revine misiunea de a le păstra prin muncă cinstită, dăruire, corectitudine,  fiecare la locul de muncă, încercând să fim cu toţii o adevărată familie creştină. Trăind în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii în biserică, în societate, putem găsi adevărata mulţumire sufletească.

„A educa copiii cum trebuie, iată toata morala noastră! Casa părintească este o gradină în care creşte cea mai nobila floare: floarea umana. Pe aceasta o avem de ingrijit. Ea trebuie sa devie tare, pentru a putea purta roade sanatoase.” (Carneri)

 

 

louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses